Doctor Acasa

Servicii medicale complete la domiciliu

Thursday
May 17th
Text size
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size

Cauzele Avortului Spontan

Email Imprimare PDF
( 2 - user rating )

Share on Facebook

Pierderea unei sarcini cauzează adevărate drame în familiile care trec din nefericire prin această încercare a vieţii. Cunoaşterea cauzelor ce pot duce la o astfel de problemă este însă un real ajutor pentru a evita neplăcerile.

- Tulburările endocrine. În primele luni de sarcină, cauzele cele mai frecvente ale pierderii sarcinii sunt dezechilibrele hormonale, provocate de deficienţa de progesteron, secreţia excesivă de hormoni androgeni (masculini), hipo/hipertiroidia sau de diabetul zaharat necontrolat. În acest caz, sarcina poate fi salvată dacă viitoarea mămică se prezintă urgent la medic, îndată ce observă că a pierdut sânge.

- Anomaliile şi bolile aparatului genital feminin. Modificările congenitale ale uterului (ex. uterul septat) sau cele dobândite (ex. în urma chiuretajelor), fibromul uterin, endometrita, incontinenţa cervicală (ce provoacă dilatarea colului uterin) şi tumorile ovarelor sau trompelor uterine pot fi cauze importante în declanşarea avortului spontan.

- Bolile infecţioase însoţite de febră suferite de femeie în timpul sarcinii pot determina moartea oului şi eliminarea lui din uter. Dintre cele mai periculoase boli se numără sifilisul, rubeola, toxoplasmoza, listerioza, infecţia cu Chlamydia sau infecţia herpetică în primul trimestru al sarcinii.

- Tuberculoza extra-pulmonară cu localizare osteo-articulară, cu diseminarea bolii la nivelul muşchiului psoas şi la nivelul coloanei vertebrale, este deosebit de invalidantă la gravide şi uneori letală. Tuberculoza contactată sau reactivată în timpul sarcinii lasă urme adânci prin afectarea infecţioasă a structurii osoase la nivelul articulaţiilor mari. Terapia necesară, atât cea medicamentoasă, cât şi cea chirurgicală, sunt incompatibile cu dezvoltarea armonioasă a unei sarcini.

- Fumatul, alcoolul şi consumul de droguri pot provoca moartea fătului sau declanşarea contracţiilor.

- Traumele emoţionale sau fizice (lovituri accidentale în abdomen, raporturi sexuale excesive, călătorii cu căruţa) pot determina avortul.

- Vârsta mamei. riscul de avort creşte o dată cu vârsta. Statisticile arată că spre 40 de ani 25% dintre sarcini se termină prin avort.

- Alte boli. Dacă suferiţi de hipertensiune arterială, boli renale cronice, anemii severe, lipsă de proteine sau vitamine sau carenţe de acid folic trebuie să ştiţi că sunteţi foarte expusă la pierderea sarcinii.

- Osteomalacia (rarefierea substanţei minerale osoase) poate cauza probleme gravidelor. În timpul sarcinii este binecunoscută depleţia de vitamina D la nivel osos, care duce la slăbirea oaselor şi la apariţia fracturilor, cu atât mai mult cu cât greutatea corpului creşte. Pe măsură ce sarcina înaintează, consumul dublu al mamei şi fătului secătuieşte şi mai mult rezervele organismului de calciu şi vitamina D. Recomandarea în acest sens este consumul crescut de lactate şi suplimente de calciu care să asigure osului o structură rezistentă. Viitoarele mame care au obiceiuri alimentare vegetariene trebuie să anunţe medicul de acest fapt, tocmai pentru a realiza o prevenţie eficientă a afectărilor osoase în sarcină.

- Poliartrita reumatoidă creşte riscul de naşteri premature. Medicaţia extrem de agresivă folosită în timpul perioadelor acute ale bolii este contraindicată în sarcină. Pe de altă parte, deformările osoase grave induse de această boală, mai ales în zona bazinului şi a coloanei vertebrale, reprezintă un risc pentru menţinerea unei sarcini.

- Fracturile vertebrale sau de pelvis întâlnite mai ales la gravidele obeze pot ridica mari semne de întrebare asupra păstrării sarcinii.

- Poliomielita, o boală pe cale de eradicare împotriva căreia luptăm încă din primele luni de viaţă prin vaccinarea sugarilor, poate pune în pericol sarcina. Formele uşoare ale bolii, când apar doar deformări ale structurii osoase la nivelul extremităţii picioarelor sau la nivelul coloanei vertebrale, sunt cele mai fericite cazuri, naşterea putându-se face prin cezariană. Cazurile grave ale poliomielitei impun contraindicaţia sarcinii şi naşterii datorită complicaţiilor apărute: scurtarea membrelor, îngustări şi prăbuşiri ale pelvisului, cifoscolioze sau paralizii ale membrelor.

- Boala oaselor de sticlă (osteogeneza imperfectă) constituie o contrandicaţie de graviditate. Ea apare datorită unor anomalii de structură a colagenului din oase care cauzează fracturi care apar chiar de la primii paşi. De aceea, se înţelege că o sarcină dezintegrează nespus structura şi aşa fragilă a oaselor.

Semnele pericolului de avort spontan

Oricare ar fi forma sub care debutează avortul, gravida trebuie să se alarmeze de la primele semne şi să apeleze urgent la medic. Semnele cele mai frecvente ale pericolului de avort sunt: durerile, dispariţia semnelor de sarcină (ex. greţurile) urmată de hemoragii vaginale (la început în cantitate foarte mică, apoi abundente, cu cheaguri), ruperea "apei", pierderea de lichid amniotic sau declanşarea contracţii uterine dureroase, ritmice şi regulate, asemănătoare durerilor de naştere.

Autor: Dr. Iulia Tincu



Share on Facebook

Nr. vizualizari: 514
Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
mai mic | mai mare

busy