| Share on Facebook |
Ambliopia este o afecţiune cunoscută în popor sub denumirea de "ochiul leneş". Această dereglare a vederii se poate dezvolta la copii încă de la naştere şi până la vârsta de 7 ani. Boala este caracterizată prin scăderea vederii, fiind o consecinţă a dereglării vederii binoculare (vederea cu ambii ochi).
De obicei boala afectează doar unul din globii oculari, însă în cazuri mai rare ea poate apărea la ambii ochi.
Ambliopia debutează de obicei atunci când copilul nu foloseşte unul dintre ochi suficient de mult pentru a permite dezvoltarea corectă a zonei din creier responsabilă cu recepţionarea informaţiilor vizuale care provin de la globii oculari. În acest caz creierul ignoră imaginile de la nivelul ochiului cu probleme şi astfel determină o vedere nesatisfăcătoare, în această situaţie fiind redate numai imaginile de la nivelul ochiului sănătos.
Un lucru interesant de remarcat este acela că copilul cu ambliopie nu conştientizează că nu vede bine cu un ochi. De aceea, depistarea bolii şi stabilirea diagnosticului este foarte dificilă, creierul îndepărtând imaginea deficitară. Astfel, pentru ca tratamentul să poată fi făcut corespunzător şi cu rezultate cât mai bune, este important ca ambliopia să fie descoperită cât mai din timp.
Cauzele apariţiei ambliopiei
Ambliopia poate fi produsă de orice afecţiune care împiedică formarea unei imagini clare focalizate sau care nu permite utilizarea normală a unuia sau a ambilor ochi.
S-a constatat că majoritatea cazurilor de ambliopie apar datorită prezenţei la copii a strabismului, anomalie care constă în lipsa de paralelism a axelor vizuale, având drept urmare privirea crucişă. În acest caz afecţiunea va purta numele de ambliopie strabică.
Creierul copiilor mici care suferă de strabism primeşte de la cei doi ochi două imagini diferite. de aceea, ca reacţie compensatorie, creierul va învăţa să ignore imaginea pe care o asimilează de la ochiul care "fuge" pentru a evita confuzia celor două imagini.
Alte afecţiuni oftalmologice ce pot declanşa ambliopia sunt miopia (caracterizată prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanţă mare) şi hipermetropia (defect de vedere datorat formării imaginii înapoia retinei manifestat prin vedere înceţoşată, mai ales pentru obiectele de aproape). Copiii cu hipermetropie au dificultăţi de citit, îşi freacă des ochii şi au dureri de cap frecvente.
Nu în ultimul rând, şi afecţiunile oculare care nu permit pătrunderea corectă a luminii în globul ocular (cataracta, afecţiunile corneei etc.) pot cauza apariţia "ochiului leneş".
Simptomele ochiului leneş
Primul semn al ambliopiei este reprezentat de faptul că ochii nu se mişcă concomitent în acceaşi direcţie sau nu pot fixa acelaşi punct din spaţiu.
Daţi o atenţie sporită la pleoapele copilului deoarece în cazul ochiului leneş puteţi observa căderea uneia din pleoape, astfel încât aceasta acoperă ochiul aproape în totalitate (fenomen denumit medical ptoză). Copilul poate acuza durere la nivelul ochiului sau, în plus, pot apărea lăcrimări atunci când un ochi este acoperit.
O altă modalitate de a depista ochiul leneş este observarea felului în care copilul se forţează să privească diverse lucruri, mişcând capul lateral, în sus sau în jos pentru a putea privi.
Măsuri de prevenire şi tratament
Tratamentul ambliopiei se face zilnic, atât la domiciliu, cât şi la şcoală, afecţiunea putând fi reversibilă dacă este tratată înaintea vârstei de 7 ani, înainte ca echilibrul între cei doi ochi să se fi stabilit.
Deoarece există cazuri frecvente în care părinţii nu îşi dau seama că micuţul are tulburări de vedere este recomandat să îi efectuaţi un consult oftalmologic înainte de începerea şcolii. Medicul va cere copilului să identifice sau să fixeze imagini sau litere de pe perete, apreciind astfel cât de bine vede micul pacient contururile şi detaliile de aproape şi de departe.
Există câteva metode de a determina ochiul leneş să devină mai puternic, cele mai eficiente fiind purtarea pe ochi a unui plasture sau a lentilelor de contact închise la culoare (tehnică numită medical ocluzie) şi folosirea de ochelari sau de picături pentru ochi.
Acoperirea ochiului sănătos cu un plasture adeziv este cea mai obişnuită metodă de tratament. La copiii care poartă ochelari acest plasture se va lipi de una dintre lentile. Pentru ca tratamentul să fie eficient părinţii trebuie să aibă grijă ca micuţul să poarte plasturele tot timpul pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni. În cazul în care copilul refuză purtarea plasturelui, soluţia de rezervă este plasarea unei lentile de contact întunecate în ochiul normal.
| Share on Facebook |
